Cea mai dureroasă concluzie la care cred că ar putea să ajungă cineva este că e incapabil de dragoste, incapabil să iubească. O asemenea idee se poate naște printr-o atentă introspecție a gândurilor și ale intențiilor care străbat clipă de clipă mintea umană. O interesantă maximă orientală spune că ne reîncarnăm odată cu fiecare gând pe care îl avem în minte. Dar ce sunt aceste gânduri? La o privire contemplativă și reducționistă a lor, vom vedea că de fapt în spatele fiecărui gând stă de fapt o dorință. De fiecare dată când îmi doresc ceva vrea să evit un rău sau să-mi produc un bine. Calculul constant este obținerea plăcerii și evitarea durerii. Dorința este în sinea ei o formă egoistă pentru că are menirea de a mă autosatisface. Când vreau ceva, când am o dorință, vreau să-mi satisfac egoul pe care îl asociez 100% cu persoana mea. Dorințele sunt de fapt hainele cu care se îmbracă în fiecare clipă egoismul meu. Bine-bine veți spune, dar o mamă își dorește binele pentru copilul ei nu pentru ea. Părinții se sacrifică pe sine pentru a-i ajuta pe copii. Călugării renunță la tot pentru a se ruga pentru alții și pentru lume. Oare așa o fi sau este vorba tot de un egoism mascat?

Dorința constantă de plăcere a omului îl transformă pe acesta într-un vânător în urmărirea unei prăzi care fuge constant din fața lui. Aidoma măgarului căruia îi atârnăm un morcov în față pentru a-l urmi din loc, dorința este combustibilul pentru fiecare acțiune umană. Satisfacerea dorinței personale a cuiva se face însă se cele mai multe ori pe seama dorințelor celorlalți. Să presupunem că averea lumii este de 100 de lei. Dacă eu dețin 50 de lei, adică 50% din acest capital, eu diminuez la jumătate capacitatea celorlalți oameni de a-și satisface dorința pentru bani. Ba mai mult voi căuta satisfacerea dorinței mele pe seama celorlalți și vor râvni la ceilalți 50 de lei care sunt pe piață și sunt deținuți de alții.

La fel eu îmi calculez satisfacția dorinței și când vine vorba de lucruri mai puțin materiale cum ar fi iubirea. Eu mă relaționez cu ceilalți sub imperiul egoismului meu care este într-o goană nebună în a se autosatisface. Astfel ceilalți devin obiecte care îmi pot provoca plăcere sau durere. Mă pot satisface sau nu. Am ceva de câștigat sau de pierdut în urma relaționării cu ei. Ce îmi iese mie din acestă relație? Eu cu ce mă aleg? Iată sclavia mentală din care nu putem ieși. Unii ar spune astfel că omul este incapabil de dragoste pentru alții și că trăiește într-un ocean al dragostei de sine. Eu cred că și dragostea de sine este o himeră. Dacă ar fi să ne iubim cu adevărat cred că am dori cu orice preț și cu orice mijloace să ieșim din sclavia egoismului care ne ține prizonieri ca într-o peșteră. Dacă am nutri măcar un gram de iubire de sine, am reflecta un pic la consecințele acțiunilor noastre și nu am mai crea în jurul nostru suferință pentru simplul motiv că aceaste se întoarce înspre noi ca un bumerang.

Dacă ne gândim că Dumnezeu este dragoste lucrurile devin cu adevărat dramatice. Vedem că nu numai că suntem incapabili de dragoste, dar că în ultimă instanță suntem incapabili să îl cunoaștem și să-l simțim pe Dumnezeu. Ori dacă nu îl simțim pe Dumnezeu cum putem să ne cunoaștem pe noi cei care suntem făcuți după chipul și asemănarea Lui? Sau poate că ajunge să ne cunoaștem ca fiind total opuși Creatorului nostru care este 100% dragoste și altruism.

Ce este de fapt dragostea?

Definiția iubirii din Biblie, Epistola lui Pavel către Corinteni, capitolul 13:

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduiește totul, sufere totul...

Cine oare poate vreodată să spună că a iubit după ce a citit acest pasaj?

Avem ochi să citim și urechi de auzit, dar nu cred că întradevăr auzim ce se spune în acest pasaj. Deci să repetăm ce se spune despre dragoste: NU SE POARTÄ‚ NECUVIINCIOS, NU CAUTÄ‚ FOLOSUL EI, NU SE GÂNDEÅžTE LA RÄ‚U, ACOPERTÄ‚ TOTUL, CREDE TOTUL, NÄ‚DÄ‚JDUIEÅžTE TOTUL, SUFERÄ‚ TOTUL...

Foarte important de menționat este că aceste lucruri valabile despre dragoste nu sunt aplicabile doar celor care în opinia noastră merită. Sunt principii general valabile ale dragostei care ar trebui aplicate oricui pentru că Dumnezeu face să răsară soarele și peste cei buni și peste cei răi. Ori atunci când eu spun că îmi iubesc soția, dar îmi urăsc vecinul, vorbesc eu oare de dragoste? Sau, ca să ducem mai adânc problema, când spun că îmi iubesc fetița, dar îl urăsc pe monstrul care a violat-o și aș dori să putrezească în închisoare, vorbesc eu despre dragoste?
Despre Autor
Daniel Meze - Administrator

Are un Master în Psihologie Clinică, Psihoterapie şi Consiliere Psihologică. Practică Yoga din 2009 și o predă din 2013. Studiează Cabala din 2011 și o predă din 2012. Este Directorul Editurii ARI. Studiează Educația Integrală din 2013 și o predă din 2017. Este Președintele Asociației ARI.

Lasă un comentariu
DESPRE AUTOR
Daniel Meze

Are un Master în Psihologie Clinică, Psihoterapie şi Consiliere Psihologică. Practică Yoga din 2009 și o predă din 2013. Studiează Cabala din 2011 și o predă din 2012. Este Directorul Editurii ARI. Studiează Educația Integrală din 2013 și o predă din 2017. Este Președintele Asociației ARI.

ULTIMELE POSTĂRI
ULTIMELE COMENTARII

CONTACTEAZĂ-NE

Puteți intra în legătură cu noi
folosind una din metodele de mai jos